Liga Studenților de la Facultatea de Mecanică (L.S.M.)

Președinte: Ștefănel Siminicianu
Email: lsm400@gmail.com
Adresa: Str. Tudor Vladimirescu 109-111, Cămin T10

Instagram

 Liga Studenților de la Mecanică-Iași are un număr mediu de 100 de voluntari. Recrutările sunt bazate pe scurte interviuri, ce au ca scop cunoașterea candidatului.

Procedura de recrutare

Recrutările se realizează printr-un interviu susținut în fața comisiei formate din Board-ul de conducere al ligii, prin care sunt analizate aptitudinile și dorința de implicare a candidatului. Numarul de membri A.S.A.I – 90.

Proiectele organizației

Expo&Burn

Expo&Burn este proiectul de suflet al Ligii Studenților de la Mecanică. Timp de două zile, orașul este trezit de răcnetul celor peste 1.000 de cai ce așteaptă să fie dezlănțuiți. Prima ediție a început timid într-o parcare din campus, iar începând cu a IX-a ediție evenimentul s-a mutat pe pista secundară a „Aeroportului Internațional din Iași”, unde anual a reușit să strângă peste 15.000 de pasionați auto și nu numai. Cu ajutorul celor de la ALTEN, Academic Art Events, a Facultății de Mecanică, a Primăriei Municipiului Iași și a Aeroportului Internațional, ultima ediție a adus la Iași peste 15 piloți de drift profesioniști ce au încântat privirile spectatorilor.

American Style Party (ASP by LSM)

American Style Party este un proiect realizat de către Liga Studenților de la Mecanică ce are ca scop unirea tuturor asociațiilor studențesti la petrecere. Inspirat din filmele americane, petrecerea se desfășoară din două în două săptămâni în Club Tribo, unde fiecare student are șansa de a bea suc cu pâlnia, dar şi din butoiul amenajat care conţine tot suc. Totodată, la petrecere nu lipsesc pistoalele cu apă, pinata ce oferă acces gratuit la bibliotecă sau o tunsoare la Tudor Saloon.

Mecanica Are Talente

Mecanica are Talente este un proiect realizat de către Liga Studenților de la Mecanică ce are ca scop încurajarea talentelor din zona de artă și transpunerea acestora în fața publicului. Evenimentul are loc anual în prima parte a lunii martie pentru a sărbători totodată și ziua doamnelor si domnișoarelor. Anul acesta am avut parte de susținerea celor de la ALTEN, Nord Arin, Delphi Technologies, Tudor Saloon, Damasc, Souflaki și nu în ultimul rând, ca în fiecare an, Facultatea de Mecanică.

Menu